Comisarul-şef adjunct al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Ilfov, Daniel Popa, a fost pus sub urmărire penală şi va fi cercetat sub control judiciar pentru luare de mită. Acesta este, de asemenea, cercetat pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în formă continuată.  

Procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de marţi, faţă de Daniel Popa pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în formă continuată, a anunțat DNA, miercuri, într-un comunicat de presă.

ANPC a găsit dezastru în grădinițe din toată țara. Gândaci, mâncare stricata, instalații defecte

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada mai – august, Popa, cu ocazia unor controale efectuate la mai mulţi operatori economici, ar fi pretins şi ar fi primit sume de bani în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu, respectiv neefectuarea unor controale efective şi neaplicarea unor sancţiuni.”În data de 14 iunie, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială cu sediul şi punctul de lucru în oraşul Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, având ca obiect de activitate “servicii de panificaţie”, inculpatul Daniel Popa ar fi pretins şi ar fi primit suma de 30.000 lei, în legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acte care intră în atribuţiile de serviciu, respectiv pentru neaplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a închiderii unităţii şi aplicarea unei amenzi mai blânde”, arată anchetatorii.

Suma cerută operatorilor economici pentru a anunțat din timp controalele 

În altă situaţie, pe 8 aprilie, Daniel Popa ar fi primit de la două persoane (martori în cauză) suma de 10.000 de lei pentru a le informa pe acestea cu privire la viitoarele controale efectuate de către Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov.Conform DNA, în perioada august – septembrie, Popa i-ar fi comunicat unei persoane (martor în cauză) date care nu sunt destinate publicităţii, respectiv efectuarea de către ANPC a unor controale în zona în care acesta din urmă deţine un spaţiu comercial, cu scopul de a o proteja de verificări.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here