Rusia a propus înfiinţarea unei burse de cereale între statele membre ale grupului BRICS, care ulterior ar putea fi extinsă prin tranzacţionarea altor materii prime, a declarat miercuri preşedintele Vladimir Putin în discursul inaugural la Summitul ţărilor BRICS.
“Ţările BRICS se numără printre cei mai mari producători mondiali de cereale, legume şi oleaginoase. În acest sens, propunem crearea unei burse de cereale între ţările BRICS”, le-a spus Putin liderilor prezenţi la summitul din Kazan.Liderul de la Kremlin a adăugat că această bursă “va contribui la formarea unor indicatori de preţ corecţi şi predictibili pentru produse şi materii prime, având în vedere rolul său special în asigurarea securităţii alimentare”. Potrivit lui Putin, această iniţiativă va ajuta la protejarea pieţelor naţionale de interferenţele externe negative, speculaţii şi încercările de a crea lipsuri artificiale de alimente.”În timp, am putea se ne gândim la transformarea acestei burse de cereale într-o platformă completă de tranzacţionare a materiile prime”, a mai spus Putin la summitul de la Kazan.
Confruntarea candidaților pe drumul spre Cotroceni se vede pe Realitatea.NET! Ana Maria Păcuraru, tur de forță: TU DECIZI în ziua votului!În discursul său, Putin a făcut de asemenea referire la crearea unei platforme de investiţii la nivelul BRICS, care va facilita investiţiile între ţările BRICS şi ar putea fi utilizată şi pentru investiţii în alte ţări din emisfera sudică.Constituit iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ale căror nume au dat acronimul BRICS, acest grup s-a extins anul acesta cu încă patru membri, respectiv Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran. Recent şi-au exprimat public intenţia de adera la acest grup mai multe ţări, printre care se numără Turcia, Azerbaidjan sau Cuba, iar în total aproximativ 30 de state ar dori să se alăture grupului, potrivit mai multor oficiali.