Percheziții de amploare la Clanul Pian. Mai multe persoane sunt cercetate după ce au bătut un bărbat într-o benzinărie. Incidentul a avut loc în luna august. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru șantaj, loviri și alte violențe.
Șapte persoane au fost instigate de Nicușor Bratu, cunoscut sub numele de Elvis Pian, să-l bată pe Ion Iosiv, zis Marvis, după ce acesta a cumpărat un imobil în Bragadiru, județul Ilfov, deși fusese avertizat și amenințat pe rețelele sociale să abandoneze achiziția.
Membrii clanului Pian sunt cunoscuți pentru agresivitate. Unul dintre ei a amenințat printr-un clip în mediul online că va lua o sticlă cu benzină și se va duce în fața clădirii Parlamentului.
Oamenii legii au descins asupra membrilor clanului cu 16 mandate de percheziție și 15 mandate de aducere.