În perioada Războiului Rece, când tensiunile geopolitice și militare atingeau cote alarmante, Statele Unite căutau constant noi metode de a-și consolida puterea defensivă și de a descuraja inamicii. În acest context, Agenția Centrală de Informații (CIA) a explorat idei excentrice, printre care se numără utilizarea fulgerului ca armă. La sfârșitul anilor 1960, un om de știință a venit cu o propunere inedită, bazată pe idea că forțele naturale ar putea fi canalizate și controlate pentru a crea un instrument de război devastator.
Într-o eră în care tehnologia avansa rapid, în 1967, CIA a explorat un concept neobișnuit și îndrăzneț: controlul fulgerelor. Folosind un sistem pe care l-au denumit „lideri artificiali”, agenția își propunea să îndrepte fulgerele către ținte prestabilite, invocând o forță a naturii care, până atunci, era considerată exclusiv arma zeilor.
Conceptul științific din spatele fulgerelor ghidate
Un om de știință, al cărui nume a fost redactat din documentele de clasificate ale CIA, a prezentat o propunere prin care sublinia că fulgerele urmează un traseu de aer ionizat cunoscut sub numele de „lideri de pași”. Succesul acestui concept se bazează pe crearea unui „lider artificial”, un fir de câteva mii de inchi în diametru și câțiva kilometri lungime, care să fie introdus în furtuni prin intermediul avioanelor sau rachetelor.
Acest „fir”, o dată inițiat, ar putea determina descărcări electrice care să aibă loc în locuri și momente specificate de utilizator. Odată ce circuitul era finalizat, fulgerul urma firul până la pământ, generând o descărcare electrică de aproximativ 300 de milioane de volți.
Implicațiile și avantajele metodei
Printre avantajele identificate se numără costurile relativ scăzute pentru implementarea acestei tehnici și faptul că, în urma utilizării ei, ar exista puține sau deloc dovezi că fulgerul a fost provocat artificial. Această abilitate de a invoca „mânia divină” asupra unei ținte fără a da de veste despre implicațiile CIA ar fi fost o resursă valoroasă pentru agenție, scrie Forbes.
Desigur, background-ul istoric al vremurilor a influențat percepția asupra acestei idei. În perioada respectivă, Forțele Aeriene ale Statelor Unite erau deja implicate în modificarea vremii prin Operațiunea Popeye în Vietnam, iar CIA efectua operațiuni psihologice ce vizau manipularea percepțiilor populației.
Progresele tehnologice și cercetările ulterioare
În următoarele decenii, conceptul de a provoca fulgere cu ajutorul liderilor artificiali s-a dovedit a fi valid științific. Proiecte precum Project Nimbus, desfășurat de DARPA, au avansat cercetările privind fulgerele.
Cu toate acestea, controlul fulgerelor s-a dovedit a fi o sarcină complexă și niciun proiect nu a reușit să demonstreze metoda sugerată în propunerea CIA. În plus, avioanele moderne, cum ar fi F-35 Lightning II, s-au dovedit a fi vulnerabile la descărcările electrice, ceea ce complică și mai mult utilizarea fulgerelor în scopuri militare.
Concluzii și misterele rămase
În ciuda ideii fascinante de a controla fulgerul, nu există mențiuni suplimentare despre această tehnologie în arhivele CIA, iar brevetele comerciale promise nu au fost niciodată publicate. Este greu de spus dacă ideea a fost abandonată sau dacă, într-un colțișor obscur de arhive secrete, CIA continuă să își alimenteze visele despre un arsenal de fulgere controlate.
Astfel, propunerea din 1967 rămâne un exemplu captivant al intersecției dintre știință, tehnologie și militarism, lăsând întrebări nerezolvate despre viitorul controlului asupra forțelor naturii.
