Un ieșean care se confrunta cu probleme grave de sănătate a reușit să scape complet de toate datoriile bancare, după ce a apelat la o entitate care intermediază gratuit negocierile dintre consumatori și bănci sau instituțiile financiare nebancare (IFN). Avantajele unei astfel de proceduri sunt legate de evitarea proceselor în instanță, precum și timpul scurt de soluționare a unui dosar. 

Bărbatul din Iași și-a pierdut locul de muncă din cauza unei probleme medicale și primea o pensie de boală mică, a solicitat băncii să-i șteargă datoriile aferente celor două credite contractate în 2021. Banca a luat în considerare dificultățile financiare prin care trecea ieșeanul și a decis să îi șteargă integral datoriile, după cum reiese din informațiile transmise de CSALB pentru „Ziarul de Iași”.

În total, CSALB a primit 18 cereri de la consumatori din Iași, însă doar 8 dintre ele au fost acceptate de bănci pentru negociere, 7 s-au finalizat cu o împăcare a părților, iar una este în curs de negociere.

Raportul indică o creștere a numărului de cereri înregistrate la nivel național, ajungând la 2.839 în primele nouă luni ale anului, comparativ cu 2.209 cereri în aceeași perioadă din T3 2023, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 29%.

Printre avantajele concilierii se numără evitarea proceselor în instanță și continuarea raporturilor contractuale dintre părți, arată CSALB, precum și timpul scurt de soluționare a unui dosar (o medie de aproximativ o lună în ultimii trei ani), gratuitatea pentru consumatori și expertiza conciliatorilor. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here