Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a refuzat – imediat după ce a salutat la Belgrad un ”parteneriat (…) care se consolidează” cu Serbia, al cărei viitor este în în Uniunea Europeană (UE)” – să se întâlnească cu premierul sârb Milos Vucevic, care tocmai se întâlnise cu ministrul rus al Dezvoltării Economice Maxim Reşetnikov, de asemenea prezent la Belgrad, relatează AFP. 

În a treia zi aunui turneu în Blacanii de vest, Ursula Von der Leyen a sosit la Belgrad, din Bosnia Herţegovina, şi s-a întâlnit cu preşedintele sârb Aleksandăr Vucici, scrie news.ro.

Aleksandăr Vucici a decis să nu participe, săptămâna aceasta, la un summit BRICS în Rusia – la care Serbia a fost reprezentată de patru miniştri -, în pofida faptului că a fost invitat de către preşedintele rus Vladimir Putin.

După întâlnirea cu şeful statului sârb, Ursula Von der Leyen a lăudat eforturile Serbiei de a desfăşura reforme necesare în negocierile sale de aderare la UE şi în alegerile sale strategice.

”Parteneriatul între UE şi Serbia se consolidează”, a adăugat ea, fără să evoce faptul că Serbia nu s-a aliniat sancţiunilor impuse de UE Moscovei după invazia Ucrainei.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here