O femeie în vârstă de 87 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe 23% din suprafața corpului, după ce casa i-a fost mistuită de flăcări. 

O bătrână a fost rănită, suferind arsuri pe aproape un sfert din suprafaţa corpului, după ce locuinţa în care se afla, în oraşul prahovean Azuga, a fost cuprinsă de un incendiu, duminică dimineaţă.

Potrivit ISU Prahova, focul a izbucnit la o locuinţă din staţiunea Azuga, existând riscul ca flăcările să se extindă şi la imobilele învecinate. Patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă au intervenit pentru lichidarea incendiului, la acţune participând, alături de pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sinaia, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului.   Din nefericire, o femeie în vârstă de 87 de ani a suferit arsuri de gradul unu pe aproximativ 23% din  suprafaţa corporală, pe faţă, gât, mâini. În urma evaluării medicale, aceasta a fost transportată la spital”; precizează oficialii ISU Prahova.  Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here