Kremlinul acuză sâmbătă Ucraina, în atreia zi a invaziei ruse, de faptul că a făcut să eşueze un armistiţiu prin faptul că a refuzat negocieri, relatează AFP. ”Ieri (vineri), preşedintele rus (Vladimir Putin) care se aştepta la negocieri, a ordonat oprirea înantării grosului forţelor” Moscovei, afirmă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ”Dat fiind că partea ucraineană a refuzat negocierile, înaintarea forţelor ruse s-a reluat azi (sâmbătă)”, justifică el. Rusia a anunţat vineri că a propus negocieri la Minsk, în Belarus, un aliat al Moscovei, de unde şi-a lansat ofensiva împotriva Kievului. Câteva ore mai târziu, Putin îndemna armata ucraineană să dea o lovitură de stat şi-i cataloga pe omologul său ucrainean Volodimir Zeleski şi pe membrii anturajului acestuia drept o ”clică de drogaţi şi neonazişti”. Statele Unite au respins această propunere drept necredibilă. Întrebat despre o multiplicare a sancţiunilor occidentale, Dmitri Peskov apreciază că acestea erau ”previzibile”. Peskov dă asigurări că ”măsuri sunt pe cale să fie luate în vederea unei minimalizări a efectelor acestora în toate sectoarele economiei”. ”Apoi va trebui să dezvoltăm măsuri de represalii”, ameninţă reprezentantul Kremlinului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].