De ce nu e bine să consumi zahăr. Iată câteva motive care te vor face să reduci cantitatea de zahăr sau dulciurile din alimentația ta. De ce nu e bine să consumi zahăr

Unul dintre cele mai consumate alimente, fiind foarte apreciat și îndrăgit atât de către copii, cât și de adulți, este zahărul. Chiar dacă auzim peste tot despre pericolele ce se ascund în spatele acestuia, zahărul se găsește adăugat în foarte multe alimente. Nu doar în cele numite generic “dulciuri”.

Zahărul este adăugat ca potențiator de gust sau conservant, dar și pentru faptul că gustul dulce este foarte agreat de multă lume. Există mai multe forme de zaharuri, ce sunt ascunse sub diverse denumiri, care sunt trecute pe etichetele produselor.

Este ascuns în majoritatea alimentelor din comerț atât în cele preparate, cât și în semipreparate. Astfel că, fără să știm ajungem să consumăm pe parcursul unei zile o cantitate considerabilă de zahăr. Cantitatea de îndulcitor necesară unui organism uman este de 100 calorii pe zi pentru femei, iar pentru bărbați de 150 calorii pe zi.

Tocmai din cauza expusă mai sus, specialiștii spun că nu e bine să consumi zahăr pentru că în general sunt subestimate efectele sale negative. Acesta înseamnă calorii goale fără microelemente esențiale și nutrienți. Zahărule este responsabil de multe afecțiuni, unele mai puțin grave, iar altele care pun chiar viața în pericol. Dintre acestea amintim obezitatea morbidă, diabetul sau bolile cardiace. Laboratorul organismului nostru, ficatul, cel ce filtrează hrana, se poate îmbolnăvi de la o alimentație nesănătoasă, bogată în zaharuri.

Fructele de sezon care îmbunătățesc sănătatea oaselor. Sunt pline de nutrienți, au beneficii multiple, și sunt un deliciu oferit de natură toamnaMotive să renunți la zahăr

Iată 6 motive pentru care specialiştii spun că nu e bine să consumi zahăr.

1. Afectează inima – o moleculă pe care o conține provoacă schimbări în proteina mușchiului inimii, contribuie la deteriorarea sistemului de pompare al acesteia, putând produce chiar infarct miocardic.

2. Conduce către obezitate – deformează corpul și accelerează formarea grăsimii abdominale. Consumul mare de fructoză maturizează celule adipoase. Rata obezității a crescut foarte mult în ultimii ani. Consumul excesiv conduce către rezisteța la leptină, hormonul resposabil cu transmiterea semnalelor de sațietate, astfel apare supraalimentarea.

3. Hrănește celulele canceroase – absorbţia crescută de glucoză duce la faze timpurii ale creării celulelor canceroase, în timp ce reducerea consumului de glucoză transformă celulele canceroase în celule normale, conform unui studiu publicat în anii 2013-2014, de Journal of Clinical Investigation.

Ce beneficii are zeama de varză murată. Care este alimentul tradițional alături de care o consumau străbunii noștri și de ce

4. Îmbătrânește organismul – accelerează procesul de îmbătrânire, atât pe cel fizic, cât și la nivel cognitiv, afectând puterea de concentrare și memoria.

Citește continuarea Aici

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here