Istoria României este marcată de o serie de orașe care au jucat roluri esențiale în dezvoltarea sa politică, culturală și economică. Dintre acestea, una a fost preferată ca locul central al administrației, simbolizând puterea și autoritatea în perioada sa de glorie. În ciuda faimei de odinioară, acest oraș a început să-și piardă treptat strălucirea, trecând treptat în umbra altor orașe. Explorarea rolului său în istoria României ne oferă o perspectivă asupra evoluției culturale și politice a țării, dar și asupra schimbărilor ce au marcat orașele ce i-au urmat destinul.
Astăzi, ni s-ar părea extrem de ciudat și controversat să ne imaginăm un scenariu în care România ar avea o altă capitală decât București. Cu toate acestea, în secolele anterioare, Bucureștiul nu doar că nu a fost capitală, dar românii trăiau în două state distincte, fiecare având propria capitală.
Bucureștiul este capitala modernă a României, având acest statut încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Totuși, orașul nu deținut întotdeauna această poziție importantă. De-a lungul perioadelor medievale și ulterior, românii au avut diverse capitale, atât în Țara Românească, cât și în Moldova.
De la Câmpulung, Târgoviște și Curtea de Argeș, până la Cetatea de Scaun a Sucevei și Iași, au existat momente în care Bucureștiul nu figura în discuțiile despre capitalele celor două state românești. Totuși, odată cu unirea realizată de Cuza, lucrurile aveau să se schimbe, iar România a ales Bucureștiul ca nouă capitală.
14 noi rute disponibile de pe aeroporturile din România pentru sezonul de iarnă 2024-2025
Radu cel Frumos a fost cel care a mutat capitala în București. La început, orașul era cunoscut sub numele de Cetatea Dâmboviței, iar prima sa mențiune documentară datează din 1459, într-un act emis de Vlad Țepeș. Ulterior, în 1465, fratele său, Radu cel Frumos, a decis să transfere capitala Țării Românești la București, pentru a se apropia de Imperiul Otoman.
Pe parcursul unei perioade îndelungate, sediul puterii în Țara Românească se tot schimba în funcție de preferințele politice ale domnitorilor, mutându-se fie la București, fie la Târgoviște. Abia din 1659, prin ordinul Înaltei Porți, Bucureștiul devine capitală permanentă a statului.
Târgoviște este municipiul de reședință al județului Dâmbovița, Muntenia, România. Reprezintă principalul centru economic, cultural, politic și administrativ al județului Dâmbovița.
În 2021 avea o populație de 66.965 locuitori și era 27-lea oraș al României după numărul de locuitori.
Reședință domnească și capitală între 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al regiunii, Târgoviște fiind cetatea de scaun a Țării Românești.
Prima mențiune a orașului, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul cu ocazia pregătirilor pentru lupta de la Nicopole.
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. În actele interne, Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Bătrân când, într-un act al fiului și asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, se vorbește despre “însuși orașul domniei mele Târgoviște” (DRH, B, vol. I). Din acest act se poate înțelege că, la acea dată, aici funcționa o reședință voievodală fortificată. De altfel, săpăturile arheologice confirmă această supoziție, datând perioadei lui Mircea cel Bătrân: o casă, prima biserică-paraclis, o curtină și urme ale unei palisade (palancă) de lemn de mici dimensiuni. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei. Ultimele cercetări arheologice însă, au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici încă înainte de Mircea cel Bătrân.
Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mănăstirea Tismana de “Io. Mircea I Basarab, voievodul Țării Românești, duce de Făgăraș și Almaș, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului, spre cunoștința acestora, atât celor de acum, cât și celor viitori”, așa cum semna tratatele sale de alianță.
Țara care a încetat să mai imprime banii, ca să economisească bani
În această perioadă, Târgoviște deja beneficia de un statut privilegiat, fiind cel mai important centru economic și cultural al Țării Românești, fapt favorizat și de poziția sa la răscrucea unor importante drumuri comerciale.
Vlad Țepeș urcă pe tron în 1456 cu sprijinul prietenilor săi Ioan Huniade și Ștefan cel Mare și se înscrie în istorie pentru victoria din 1462 împotriva sultanului Mehmet II, cuceritorul Constantinopolului. În timpul domniei sale a fost construit Turnul Chindiei, inițial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului.
În anul 1585 Petru Cercel a ctitorit Biserica Domnească din Târgoviște, construcție din cărămidă, de plan cruce greacă înscrisă, cu trei turle și un amplu pridvor deschis pe coloane, monument care atestă maturitatea arhitecturii muntene din secolul al XVI-lea.
Constantin Brâncoveanu a asigurat timp de un sfert de secol (1688-1714) stabilitatea țării. În timpul său, reședința de vară a țării s-a aflat la Târgoviște, iar cea de iarnă la București. De altfel, unul dintre motivele detronării sale de către sultan, a fost “că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor”. După tragicul final al domniei sale, capitala s-a mutat la București, eveniment în urma căruia Târgoviște a început să piardă din puterea economică precum și din populație.
În anul 1859, Alexandru Ioan Cuza realizează Mica Unire, iar Bucureștiul este ales ca sediul oficial al Principatelor Unite. Cu toate acestea, la acea vreme, existau numeroase voci care pledau pentru ca alt oraș, cum ar fi Focșani, ca să devină capitala României.
