Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, prezent la Cluj-Napoca, a lăudat administraţia locală. El a spus că primarul Emil Boc lucrează bine cu Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Nicolae Ciucă, însoțit de liderii liberali clujeni, a vizitat fabrica La Lorraine din Câmpia Turzii, a participat la inaugurarea fabricii de medicamente Stada din Turda, a avut o întâlnire la Primăria Florești, și a vizitat șantierele a două investiții realizate în Cluj-Napoca: Clinica Neurochirurgie Cluj-Napoca și campusul Universitar-Academia de Muzică Gheorghe Dima.
În declarațiile de presă susținute la Cluj-Napoca, Nicolae Ciucă a vorbit despre vizita sa în județ, despre turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, dar și despre informațiile apărute în spațiul public privind folosirea de către Micea Geoană a unor așa-numite ferme de troli pentru a influența rezultatul alegerilor prezidențiale din România.
„Am participat la o activitate în Municipiul Cluj Napoca și, de asemenea, în orașele Turda și Câmpia Turzii, în comuna Florești. A fost o activitate care a pus în evidență investițiile și dezvoltarea economică la nivelul Muncipiului Cluj Napoca și în cele două orașe, așa cum am spus, Turda și Câmpia Turzii. Este remarcabil modul în care autoritățile locale sprijină investițiile, atât cele locale, cât și cele străine. Investitorii au mulțumit pentru modul în care au cooperat și pentru faptul că s-a reușit într-un termen foarte scurt, vă dau exemplul investiției de la Turda, care a fost semnată acum 2 ani de zile, iar în acest moment, se pregătesc să înceapă producția, chiar de mâine, investiție de 70 de milioane de euro, sigur, cu ajutor de stat, un ajutor de stat care în primii 5 ani de zile o să fie returnat Guvernului prin plata taxelor din venit. Ceea ce este remarcabil, modul în care autoritățile locale se preocupă de nevoile cetățenilor, așa cum am văzut în comuna Florești și pot să spun că mi-a plăcut foarte mult, o investiție de 4 milioane de euro într-un parc, unde am văzut foarte mulți copii și tineri. Este absolut remarcabil. Aici, la Cluj Napoca, am putut să văd mai multe proiecte demarate de domnul primar Boc. Domnul primar lucrează foarte bine cu președintele Consiliului Județean, Alin Tișe. Este o echipă liberală. Este un model de administrație liberală, care au înțeles care sunt nevoie și așteptările cetățenilor din Cluj Napoca și sunt foarte bucuros să văd cum a evoluat investiția în Spitalul de Neurochirurgie. De asemenea, partea aceasta de cultură care este absolut lăudabilă pentru demersurile care au fost făcute de către conducerea Academiei Naționale de Muzică și am avut o prezentare din partea domnului rector cu tot ceea ce înseamnă a pune în valoare cultura noastră. În același timp, am avut o vizită la o companie care dezvoltă proiecte de inteligență artificială și, vă spun, nu erau singuri, erau cu o altă companie din Norvegia foarte renumită. Când vii în România și întâlnești interesul unei astfel de companii pentru colaborare, nu poți decât să ai încredere că țara noastră are un viitor în ceea ce înseamnă inclusiv domeniul acesta de înaltă tehnologie. Le mulțumesc foarte mult și domnului primar și domnului președinte al Consiliului Județean, întregii administrații liberale pentru tot ceea ce au realizat”, a declarat Nicolae Ciucă, liderul Partidului Național Liberal, candidatul PNL la funcția de președinte al României.
În declarațiile de presă susținute la Cluj-Napoca, Nicolae Ciucă a vorbit și despre turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova
„În primul rând, vreau să îi îndemn pe toți cetățenii din Republica Moldova, pe toți cei ce trăiesc aici în România, cetățenii care trăiesc în Republica Moldova să urmeze aceeași trăire pe care au avut-o atunci când au ieșit la vot pentru referendum și au ales, într-o dispută cât se poate de strânsă cu cei care se opun parcursului proeuropean al Republicii Moldova. La alegerile de duminică, cetățenii moldoveni trebuie să sprijine cu toată convingerea parcursul proeuropean prin alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte. Am putut să colaborăm foarte bine, atât cu instituția prezidențială, când spun asta o spun din postura de fost premier al României, cât și cu Guvernul Republicii Moldova, pentru tot ceea ce au însemnat programele de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. De fiecare dată când am avut ocazia, am spus și am prezentat, care au fost pentru noi, pentru România, beneficiile de a fi devenit membru UE. Am specificat de fiecare dată cifrele, ele nu ne mint. Ele sunt evidente, ci anume că România este beneficiara a 65 de miliarde de euro din fonduri europene. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, când a fost la Chișinău a anunțat un plan de susținere bugetară de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, pentru tot ceea ce înseamnă parcursul de integrare europeană. Ca atare, îi rog, din nou, cu convingerea că o să procedeze așa cum simt ei, pentru țara lor, simt pentru dezvoltarea Republicii Moldova, simt pentru modernizare, pentru viitorul copiilor din Republica Moldova și, anume, o singură soluție, Maia Sandu președinte”, a declarat Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al României.