Jandarmii au imobilizat patru persoane, asupra cărora au găsit un topor şi o bâtă, după un scandal monstru pe o stradă din Capitală.  

Un echipaj al Jandarmeriei a intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru a aplana un conflict izbucnit pe o stradă din Bucureşti, fiind imobilizate patru persoane. Asupra scandalagiilor au fost găsite un topor şi o bâtă.

”Noaptea trecută, în jurul orei 23:45, pe Şoseaua Alexandriei, un echipaj de jandarmerie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un conflict iscat între mai multe persoane. Jandarmii au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului şi au imobilizat patru persoane recalcitrante. Totodată, asupra acestora au fost găsite un topor şi o bâtă”, a transmis, marţi, Jandarmeria Bucureşti.

Potrivit sursei citate, patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 36 şi 43 de ani au fost conduşi la sediul Secţiei 19 Poliţie. Pe numele scandalagiilor a fost depusă o sesizare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here