Un bărbat de 40 de ani, din orașul Vălenii de Munte, s-a luat la ceartă cu mătușa lui, iar pe fondul consumului de alcool, femeia a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe acesta. 

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au fost sesizați, aseară, în jurul orei 21.00, de către un bărbat, despre faptul că, la data de 2 noiembrie, tatăl său ar fi fost înjunghiat.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că la data de 2 noiembrie, între bărbatul în cauză, de 40 de ani și mătușa acestuia, de 48 de ani, ar fi avut loc un conflict spontan, în timp ce aceștia se aflau în locuința femeii, pe fondul consumului de alcool.

Ulterior, conflictul celor doi ar fi degenerat, iar femeia l-ar fi lovit cu un cuțit în zona pieptului pe bărbatul de 40 de ani.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Femeia în vârstă de 48 de ani se află în custodia poliției la acest moment.

Totodată, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent, însă bărbatul s-a opus emiterii unui ordin provizoriu de protecție.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale în consecință, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here