PPC România, fosta ENEL, a început să trimită clienților notificări privind prețul energiei după 1 aprilie 2025, preț care depășește 1,3 lei pe kWh. În prezent, prețul energiei este plafonat încă din 2022 pe trei paliere de consum: pentru cei care au utilizat mai puțin de 100 de kWh pe lună, tariful final, cu toate taxele incluse, este 0,68 lei pe kWh; pentru un consum între 100 și 300 kWh, prețul este 0,8 lei pe kWh, iar pentru cei care consumă peste 300 kWh pe lună, prețul este de 1,3 lei pe kWh.
Aceste notificări includ atât prețurile contractuale, cât și cele plafonate aplicabile până la data de 31 martie 2025, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât clienții să aibă informațiile complete, au adăugat ei.
În prezent, prețul energiei este plafonat încă din 2022 pe trei paliere de consum: pentru cei care au utilizat mai puțin de 100 de kWh pe lună, tariful final, cu toate taxele incluse, este 0,68 lei pe kWh; pentru un consum între 100 și 300 kWh, prețul este 0,8 lei pe kWh, iar pentru cei care consumă peste 300 kWh pe lună, prețul este de 1,3 lei pe kWh.
Dar, după data de 1 aprilie 2025, pentru clienții PPC cu consum de până la 100 kWh, factura se va dubla.
„Conform reglementărilor în vigoare, furnizorii de energie trebuie să notifice clienții cu privire la condițiile contractuale, cu 2 luni înainte de expirarea contractului. În prezent este în vigoare un mecanism de plafonare a prețurilor pentru clienții finali și suntem preocupați să oferim predictibilitate clienților noștri și după momentul în care acest mecanism nu se va mai aplica.
Informările transmise recent de către companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia cuprind noile prețuri propuse pentru următoarea perioadă contractuală, prețuri care reflectă condițiile actuale de pe piețele angro de pe care furnizorii cumpără energia livrată clienților finali.
Companiile PPC urmăresc să facă achiziții la cele mai mici costuri și să ofere predictibilitate clienților, astfel încât aceștia să fie protejați, pe durata de valabilitate a condițiilor contractuale, de volatilitatea prețurilor de pe bursa de energie”, au transmis reprezentanții companiei PPC.
Furnizorii de energie trimit avertizări
În condițiile în care România are unul dintre cele mai mari prețuri din UE la energia electrică, Guvernul a decis să liberalizeze total piața de la 1 aprilie 2025.
În acest sens, ANRE a emis un proiect de Ordin prin care va obliga furnizorii să pregătească psihic populația pentru șocul prețurilor. Astfel, începând cu 1 noiembrie, facturile vor fi însoțite de avertizări privind încetarea plafonării, iar de la 1 ianuarie 2025, de oferta cu noile prețuri.
În timp ce Sebastian Burduja se laudă că România s-ar afla în mijlocul unei revoluții energetice, cu zeci de mii de MW pe țeavă și miliarde de euro dați mediului privat, realitatea imediată este cruntă.
Cu un deficit de producție și niciun MW intrat în sistem, la care se adaugă și obligativitatea livrării de energie către Republica Moldova și Ucraina, România a ajuns la prețuri record, în contrast cu țările bogate din UE, care se bucură de tarife rezonabile.
Singura măsură care a oprit o explozie în lanț a prețurilor a fost plafonarea, suportată tot din banii contribuabililor, având în vedere că furnizorii primesc diferența de preț din bugetul de stat.