Suspectul în cazul femeii care a fost găsită moartă, cu un cuţit în mână, într-un imobil din judeţul Ilfov este un bărbat de 47 de ani. Polițiștii au reușit să dea de urma făptașului în judeţul Ialomiţa, la peste 100 de kilometri distanță de locul faptei.
”Bărbatul de 47 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de omor în cazul femeii de 42 de ani, găsită decedată într-un imobil din oraşul Voluntari, a fost depistat cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, localitatea Stelnica, Judeţul Ialomiţa, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.
În prezent, acesta se află în custodia poliţiştilor urmând să fie condus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru continuarea cercetărilor.
”În cauză a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cercetările fiind efectuate împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov”, a mai transmis sursa citată.
Victima, o femeie de 42 de ani, cetăţean străin, a fost găsită moartă, marţi, într-o locuinţă din Voluntari, judeţul Ilfov, ea fiind căzută cu faţa în jos şi având în mână un cuţit.