Kevin Rudd, ambasadorul Australiei în Statele Unite, care îl califica pe Donald Trump drept „trădător al Occidentului”, şi-a şters postările critice de pe reţelele de socializare.
Ministerul de Externe al Australiei a confirmat că Kevin Rudd, fost prim-ministru de centru-stânga, în prezent ambasador în SUA, a şters postările de pe platforma de socializare X care îl caracterizau pe Trump drept un „distrugător” şi un „trădător al Occidentului”.
„Cel mai distructiv președinte din istorie. (…) El târăşte America și democrația prin noroi. El prosperă pe înfomentare şi diviziune, nu pe vindecare. Abuzează de creștinism, biserică și Biblie pentru a justifica violența. Şi face toate acestea ajutat și încurajat de rețeaua FoxNews a lui Murdoch în America, care alimentează acest lucru”, suna una dintre postărilea din 2020 ale lui Kevin Rudd.
Ambasadorul australian a şters postările pentru a „elimina posibilitatea ca astfel de comentarii să fie interpretate greşit”, a declarat joi un oficial al ministerului la o audiere parlamentară.
„Ambasadorul Rudd aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu preşedintele Trump şi echipa sa pentru a continua să consolideze alianţa SUA-Australia”, a adăugat el.