Moarte suspectă la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Un bărbat în vârstă de 56 de ani internat în secția Chirurgie în cadrul unității medicale a murit, în cursul nopţii de duminică spre luni, după ce a căzut de la etajul doi al unităţii medicale.
”La data de 11 noiembrie, ora 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Piatra-Neamţ, ar fi căzut de la etajul doi al unei unităţi medicale, din municipiul Piatra-Neamţ, unde acesta era internat”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea realizării necropsiei.
Poliţiştii au deschis, în această cauză, un dosar penal pentru ucidere din culpă.