Loteria Română va suplimenta cu 500.000 de lei fondul de câștiguri pentru extragerea de duminică, 16 noiembrie. Asta după ce la tragerea de joi a fost câștigat premiul cel mare de aproape 10 milioane de euro. 

Fondul de câștiguri al categoriei I pentru tragerea Loto 6/49 de duminică, 17 noiembrie, a fost suplimentat de Loteria Română cu 500.000 de lei, după câștigarea premiului cel mare, joi, 14 noiembrie, a informat instituția.

La tragerea Loto 6/49 s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro). Biletul câștigător a fost jucat la o agenție din Galați și a fost completat cu câte 10 numere în fiecare dintre cele trei zone, totalizând 630 de variante, plus o variantă la noroc. Prețul total al biletului a fost de 4.413,50 lei.

La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 11,21 milioane de lei (peste 2,25 milioane de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 3,42 milioane de lei (peste 687.000 de euro). La Noroc Plus este în joc un report la categoria I în valoare de aproximativ 55.500 de lei (peste 11.100 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 944.000 de lei (aproximativ 190.000 de euro). La Super Noroc este în joc un report la categoria I în valoare de peste 40.300 de lei.

Și la tragerea JOKER de joi s-au câștigat trei premii la categoria a II-a în valoare de 64.060,79 de lei fiecare. Cele trei câștiguri au fost obținute pe același bilet jucat la o agenție din Pătârlagele, județul Buzău.

Duminică, 17 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat peste 24.900 de câștiguri în valoare totală de peste 4,94 milioane de lei.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here