Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, sâmbătă, după ce a fost înjunghiat la o petrecere organizată la o pensiune din apropierea oraşului Siret, județul Suceava. Victima a fost lovită în zona toracică cu un cuţit, pe fondul unor divergenţe pe care le-a avut cu agresorul, de aceeaşi vârstă cu el. 

“Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.

Crima de la Arad. Magistrații au decis: Toți cei trei suspecți vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, persoana bănuită de comiterea faptei fiind preluată pentru audieri.Ancheta a fost preluată de către procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here