Comisia Executivă a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), pe baza circumstanţelor excepţionale ale situaţiei şi având în vedere încălcarea extrem de gravă a armistiţiului olimpic şi alte încălcări ale Cartei Olimpice de către guvernul rus în trecut, a luat decizia ad-hoc de a retrage Ordinul Olimpic persoanelor care au în prezent o funcţie importantă în guvernul Federaţiei Ruse sau în alte poziţii de rang înalt legate de guvern. Astfel, au fost retrase distincţiile Ordinul de Aur acordate preşedintelui rus Vladimir Putin în 2001, lui Dmitri Cernişenko, viceprim-ministru al Federaţiei Ruse (aur, 2014) şi Dmitri Kozak, şef adjunct de personal al Biroului executiv prezidenţial (aur, 2014). Decizia a fost anunţată, luni, comunicatul Comisiei Executive fiind prezentat şi de COSR. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].