Două companii din județul Arad, una activând în industria de automotive și cealaltă în producția de plastic, au notificat autoritățile despre intenția de a desface 236 de contracte de muncă în perioada următoare. Până în acest moment, 42 dintre angajați au primit deja preaviz, iar restul urmează să fie afectați de măsurile de reducere a personalului. 

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad, cele două companii au informat autoritățile în legătură cu concedierile colective, iar în urma procedurii de restructurare, există posibilitatea ca numărul efectiv al disponibilizărilor să fie mai mic decât cel anunțat. „De multe ori, numărul de persoane vizate în notificare nu coincide cu cel al celor concediate efectiv. Angajatorii pot recurge la reorganizări, iar uneori angajații reușesc să își găsească un nou loc de muncă înainte de finalizarea procedurii sau chiar în timpul perioadei de preaviz”, a explicat AJOFM Arad.

În plus, este posibil ca o parte dintre persoanele vizate să îndeplinească deja condițiile pentru pensionare, ceea ce reduce numărul celor care vor fi disponibilizați efectiv.

Una dintre companiile care va recurge la concedieri produce piese și accesorii pentru industria auto, iar cealaltă fabrică produse din plastic. În județul Arad, concedierile colective nu sunt o noutate. De exemplu, în luna mai, alte șapte companii din domeniul automotive au notificat intenția de a disponibiliza aproximativ 450 de angajați. În acea perioadă, reprezentanții AJOFM Arad au explicat că aceste măsuri au fost luate din cauza scăderii semnificative a comenzilor pentru automobilele electrice.

Rata șomajului și piața muncii

Deși concedierile sunt o realitate în anumite sectoare, județul Arad se bucură de una dintre cele mai mici rate ale șomajului din țară, de doar 1,6%. În plus, platforma online a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) indică faptul că în județ sunt disponibile, la nivelul zilei de luni, 1.066 de locuri de muncă, majoritatea în domeniile textile, transporturi, construcții, automotive și comerț.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here