Astazi, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și temporar precipitații din orele serii, la început în vest, apoi în centru, nord și la munte. Va ploua exceptând zonele montane, unde vor fi precipitații și sub formă de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari, iar noaptea și în Banat, Crișana, local în Moldova și pe litoral, cu viteze în general de 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 9 și 14 grade. În primele ore ale intervalului, cu precădere în sud și sud-est, pe arii restrânse va fi nebulozitate joasă sau ceață.
In Bucuresti, cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă și posibil ceață îndeosebi în primele ore ale intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade.
La munte, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales seara și noaptea, când vor fi precipitații slabe, în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali și pe arii mai restrânse în restul zonei. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar în zona înaltă și lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari (viteze în general de 50…60 km/h).