Incendiu violent, la această oră, în localitatea Tunari, județul Ilfov. Trei imobile au fost cuprinse de flăcări.
“Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov.
Au fost alertate in mod progresiv urmatoarele resurse: 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și doua ambulanțe SMURD”, anunță ISU B-IF.
În momentul de față, incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum. Din fericire, nu sunt persoane surprinse.
Suprafața afectată este de aproximativ 400 mp.