Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute, informează Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, printr-un comunicat. 

Pe raza SRCF Braşov, pe distanţa Dârste – Timişu de Sus, în contextul condiţiilor meteo nefavorabile, s-au produs căderi de copaci pe firul de contact, iar în prezent, circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune Diesel pe firul 2 şi cu tracţiune electrică pe firul 1.Pe distanţa Stânceni – Lunca Bradului în cursul nopţii trecute a fost oprit temporar traficul feroviar, pentru intervenţia de îndepărtare a copacilor căzuţi pe firul de contact şi în cursul acestei dimineţi, la ora 05:24 s-a reluat circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel, însă în jurul orei 06:15, din cauza căderii altui copac în gabarit este necesară intervenţia cu două drezine pantograf. Este afectată circulaţia a trei trenuri de călător (406, 407 şi 1641), care staţionează în Stânceni, Răstoliţa, respectiv Topliţa, toate pe linii aflate sub tensiune.Pe distanţa Răstoliţa – Lunca Bradului, circulaţia trenurilor se realizează în prezent doar cu tracţiune Diesel.Pe raza SRCF Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ninsoare abundentă, viscol şi ploaie îngheţată), s-au înregistrat căderi de copaci pe mai multe secţii de cale ferată, iar în prezent se acţionează pe secţiunile: Pojorâta – Mestecăniş, Lunca Ilvei – Ilva Mică şi Vatra Dornei – Ilva Mică, precum şi în staţia Larion, şi se intervine cu drezine pantograf şi cu personal specializat pentru tăierea/îndepărtarea copacilor şi remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, unde nu exista tensiune în firul de contact.

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de viscol și COD PORTOCALIU nowcasting. Ce zone sunt vizate? HARTAPentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Iaşi asigură pentru trenurile care tranzitează zonele afectate, transbordare cu mijloace auto pe distanţa Vatra Dornei – Salva.Atât în cursul nopţii trecute, cât şi în prezent, din cauza căderilor succesive de copaci, circulaţia feroviară a fost şi este perturbată pe raza SRCF Braşov şi Iaşi, însă echipele de intervenţie au acţionat şi acţionează în teren pe secţiile de cale ferată afectate pentru remedierea deranjamentelor înregistrate.Pe raza SRCF Iaşi şi Braşov sunt activate comandamentele locale şi personalul feroviar acţionează şi intervine operativ pentru tăierea/înlăturarea copacilor/crengilor căzute în gabaritul liniei CF sau pe firul de contact, astfel încât să fie asigurată continuitatea traficului feroviar.CFR SA, prin comandamentele locale, urmăreşte permanent evoluţia fenomenelor meteo şi menţine legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulaţie impuse pe reţeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice să asigure continuitate şi legături inclusiv pe raza judeţelor afectate de fenomene meteo nefavorabile.”Adresăm scuzele necesare călătorilor în situaţia în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinaţie, însă toate măsurile de circulaţie adoptate în această perioadă sunt necesare pentru a menţine condiţii de siguranţă pe reţeaua feroviară”, a precizat Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.

Drumurile din 13 județe ale țării, acoperite pe alocuri cu zăpădă. Există și zone unde pe carosabil s-a format polei: anunțul Poliției Române

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here