Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marţi, cu E.S. domnul Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, el afirmând că i-a transmis reprezentantului moldovean ”poziţia noastră fermă în susţinerea aderării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova, alături de Ucraina şi Georgia”. ”Miza mea este o Românie stabilă şi prosperă într-o vecinătate stabilă şi prosperă. Iar acest lucru nu poate fi făcut fără a susţine cu tărie parcursul european al Republicii Moldova”, a scri Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook. El continuă: ”I-am transmis astăzi E.S. domnul Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, poziţia noastră fermă în susţinerea aderării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova, alături de Ucraina şi Georgia”. Preşedintele Klaus Iohannis a scris, marţi dimineaţă, pe Twitter, că România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi a Georgiei la Uniunea Europeană. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].