Gabriel Cotabiță, una dintre cele mai mari voci ale muzicii ușoare românești, s-a stins din viață la 69 de ani, lăsând în urmă nu doar o carieră impresionantă, ci și povești de dragoste care au marcat etape importante ale vieții sale. Artistul a fost căsătorit de două ori și a trăit relații de durată, dar și momente de suferință din cauza unor despărțiri complicate. Ioana Nagy: prima soție și mama celor trei fiice

Prima mare iubire a lui Gabriel Cotabiță a fost Ioana Nagy, o profesoară de italiană din Craiova. Cei doi au avut un mariaj care a durat aproape două decenii, timp în care Ioana i-a dăruit trei fiice: Eliza, Aela și Milena.

„Ne-am logodit la câteva luni după ce ne-am cunoscut, iar după trei ani, am făcut și nunta. Am fost împreună 19 ani până ne-am despărțit,” povestea artistul despre relația lor. Totuși, după 20 de ani, drumurile lor s-au separat, iar Gabriel Cotabiță a recunoscut că despărțirea a fost un moment dificil.

Alina Munteanu: povestea unei iubiri neconvenționale

După divorț, Gabriel Cotabiță nu credea că va mai face pasul spre căsătorie, însă totul s-a schimbat când a întâlnit-o pe Alina Munteanu, o femeie cu 27 de ani mai tânără decât el. Cei doi au trăit împreună 14 ani, iar Alina i-a fost aproape în cele mai grele momente ale vieții.

„Ea nici măcar nu știa cine sunt. A făcut pentru mine lucruri pe care puține femei le-ar fi făcut. Când i-am propus să ne căsătorim, mi-a răspuns: «Ești sigur? Sigur ți-ai revenit?». Toată lumea spunea că este interesată de bani, dar nu a fost deloc așa. Este o femeie care mă iubește sincer, iar eu o iubesc la fel,” mărturisea Cotabiță.

Relațiile tumultuoase ale lui Gabriel Cotabiță

Pe lângă cele două mari iubiri, Gabriel Cotabiță a fost implicat și într-un scandal amoros care a făcut valuri la vremea respectivă. Se spune că artistul ar fi avut o relație extraconjugală cu Simona Apreutesei, ceea ce ar fi dus la divorțul de prima sa soție.

După această despărțire, Cotabiță ar fi apelat la ajutorul unui bioterapeut pentru a-și regăsi echilibrul emoțional. La scurt timp, el a avut o relație cu Dalia Pușcă, o prezentatoare cu 25 de ani mai tânără decât el. Totuși, relația lor s-a încheiat brusc, despre care s-a spus că firea vulcanică a artistului ar fi fost principalul motiv al despărțirii.

Gabriel Cotabiță nu a fost doar un cântăreț talentat, ci și un om pasional, cu relații profunde și momente de cumpănă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here