Ministrul Apărării, despre şedinţa CSAT în care s-a discutat mărirea procentului din PIB pentru apărare: Eu o să propun să avem un procent mai mare de înzestrare. Acum am avut 25%, probabil că vom merge peste 30% din bugetul Apărării

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, în emisiunea Talk RealTimeNews de la Profit TV, că, dincolo de anunţul preşedintelui Klaus Iohanis privind majorarea procentului din PIB alocat apărării, de la 2% la 2,5%, el o să propună să avem un procent mai mare de înzestrare, arătând că până acum am avut 25% şi probabil vom merge peste 30% din această sumă alocată din PIB. Ministrul a mai arătat că se va încerca de anul acesta această distribuţie din PIB. ”Astăzi am vorbit despre consolidarea capacităţii de apărare. (..) Eu o să propun ca dincolo de acest doi la sută să avem un procent mai mare de înzestrare. Acum am avut 25%, probabil că vom merge peste 30% din această sumă pentru înzestare. Este un lucru important pentru România. Avem nevoie de o înzestrare cât mai modernă”, a spus ministrul, precizând că România a avut în ultimii ani achiziţii, sisteme de antirachetă, rachete, avioane F 16, sistemele Patriot, blindate foarte moderne. ”Avem însă în continuare nevoie de achiziţii în domeniul naval, pentru zona terestră, avem încă nevoie de multe lucruri la ultimul nivel al tehnicii. Este nevoie să asigurăm o parte din ce ne-am asumat, de a asigura apărarea unei părţi a Flancului estic”, a arătat Dîncu, precizând că în CSAT s-a vorbit despre nevoia perfecţionării cadrelor, a resursei umane. ”Vom investi mai mult în viitor în pregătirea zonei ofiţerilor, a specialiştilor, în academii, împreună cu sistemul civil de educaţie, pentru a crea specialişti. Ne interesează, şi preşedintele a accentuat, o infrastructură dual use, o folosinţă militară şi civilă (..) investiţii în zona ciber”, a arătat ministrul. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după şedinţa CSAT, că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de faţă, la 2,5% şi realizarea independenţei energetice a României. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here