Cristian Terheș, unul dintre candidații la președinție, a explicat de ce a depus la Curtea Constituțională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Acesta a prezentat o serie de argumente, atacându-i pe liderii USR și alți politicieni din sfera de influență a acestora că ar fi îndemnat ilegal la vot în favoarea Elenei Lasconi, situație de a dus la distorsionarea rezultatului final.
Într-o conferință de presă, Terheș a prezentat atât argumentele, cât și dovezile depuse, în baza cărora a solicitat Curții Constituționale să anuleze primul tur al alegerilor, din motiv că rezultatul final nu mai reflectă realitatea.
“Cererea abordează mai multe aspecte care conduc la concluzia indubitabilă că pe data de 24 noiembrie, primul tur al alegerilor prezidențiale a fost fraudat, fraudă care a influențat rezultatul, în special modul în care primul 2 candidați au fost clasați.
În cazul de față nu vorbim de fraudă privind atribuirea mandatului, ci de o fraudă de natură să modifice ordinea candidaților care pot participa la ala doilea tur de scrutin”, a explicat Cristian Terheș.
Doi candidați la prezidențiale solicită Curții Constituționale ANULAREA alegerilor din primul tur
Acesta a prezentat și o serie de dovezi pe care le-a atașat la dosarul sesizării depuse. Este vorba despre imagini și capturi de ecran cu unul dintre liderii USR, Cătălin Drulă, care-i îndemna pe românii din SUA și Canada să voteze pentru Lasconi, dar și cu Ludovic Orban și chiar Cristi Danileț, care fără a fi politician, ca persoană publică îndemn a la vot în favoarea candidatei USR în perioada în care astfel de mesaje erau interzise. Terheș a mai afirmat că a atașat la dosar o serie de probe că voturi exprimate pentru candidatul “Forța Dreptei”, Ludovic Orban, ar fi fost trecute “din pix” în contul Elenei Lasconi.