Sebastian Burduja, ministrul Energiei, aduce vești bune pentru locuitorii Capitalei: costurile întreținerii vor scădea semnificativ în următorii ani, odată cu modernizarea sistemului de termoficare. Lucrările de reabilitare, care includ modernizarea CET-urilor, sunt deja în derulare și vor avea un impact pozitiv asupra consumului de gaze și a prețului gigacaloriei. Când vor scădea costurile?
După finalizarea lucrărilor de modernizare a centralelor electrice de termoficare (CET), estimată pentru anul 2028, bucureștenii ar putea plăti între 500 și 600 de lei pentru o gigacalorie, comparativ cu peste 1.000 de lei în prezent. Conform lui Burduja, consumul de gaze naturale va fi redus cu aproximativ 40%, ceea ce va duce la economii importante pentru locuitorii orașului.
Ministerul Energiei a semnat recent trei contracte de finanțare în valoare totală de 362 de milioane de euro, bani nerambursabili din Fondul pentru Modernizare. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru modernizarea centralelor CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresu, care folosesc tehnologii învechite, datând din anii 1960-1970.
Sebastian Burduja a subliniat importanța acestor investiții pentru viitorul termoficării în București:
„Bucureştenii așteaptă de decenii aceste contracte. Ele înseamnă modernizarea sistemului de termoficare, producţia agentului termic. Cele trei CET-uri: CET Sud, care este şi cel mai mare din Europa, CET Grozăveşti şi CET Progresu vor intra într-un program de modernizare cu o finanţare de 362 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, bani nerambursabili pe care Ministerul Energiei i-a obţinut cu mari eforturi. A fost un lung proces de negociere cu Banca Europeană de Investiții. Vreau să felicit managementul ELCEN, pentru că nu a abandonat, a crezut în aceste proiecte şi în sistemul de termoficare al Bucureştiului. Acum nu foarte mulţi ani, când ELCEN şi RADET erau în pragul falimentului, foarte puţini credeau că sistemul de termoficare centralizat din Bucureşti poate să aibă un viitor. Existau tot felul de păreri că ar trebui toţi să ne montăm centrale de apartament. În faţa acestor inepţii singura soluţie a fost munca acestei echipe şi perseverenţa. Iată că astăzi ELCEN nu mai este în insolvenţă, ELCEN face performanţă şi vedem astăzi acest pas, aşteptăm acelaşi lucru şi la Termoenergetica, la Primăria Generală a Capitalei, modernizarea sistemului de transport şi distribuţie a agentului termic”, a precizat Sebastian Burduja.
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a promis că lucrările pentru modernizarea rețelei de distribuție vor fi finalizate în următorii patru ani. Acest lucru va asigura o mai bună eficiență energetică și va reduce pierderile din sistem.
Exemplul Oradea
Ministrul Energiei a comparat situația din București cu cea din Oradea, unde modernizarea termoficării a dus la costuri reduse pentru locuitori și la eliminarea aproape totală a subvențiilor plătite de Primărie.
„O să vă dau câteva cifre. Consumul de gaz, principiul este simplu: se consumă gaz şi se produce energie electrică şi apă caldă, va scădea consumul de gaz cu 40%. Noi estimăm, că dacă azi în Bucureşti vorbim de un preţ la gigacalorie de peste 1.000 de lei, în 3-4 ani de zile, după finalizarea acestor proiecte, putem să discutăm despre un preţ 500 – 600 de lei. Cu siguranţă asta va însemna şi un cost al întreţinerii mult mai mic pentru bucureşteni. Nu este întâmplător că ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat la Oradea în tot acești ani, unde gigacaloria costă circa 300 de lei, iar subvenţia pe care o plătește Primăria este aproape zero, deci banii aceia rămân pentru investiții în comunitate, pentru dezvoltare şi pentru locuri de muncă. Acelaşi lucru ni-l dorim şi pentru bucureşteni: să aibă căldură şi apă caldă”, a adăugat Sebastian Burduja.
Lucrările de modernizare sunt deja în curs, iar autoritățile promit că acestea vor transforma radical sistemul de termoficare din București, care în prezent reprezintă o provocare pentru administrația locală și pentru locuitori.