Academia Europeană de Film (EFA) a emis un comunicat în care condamnă ferm invazia Ucrainei de către forţele ruse, deşi numai după ce proeminentul regizor ucrainean Sergei Loznitsa a demisionat din organizaţie în semn de protest faţă de răspunsul întârziat al acesteia la criză, scrie The Guardian. Într-o declaraţie publicată la 1 martie, EFA a declarat că „s-a alăturat sancţiunilor globale masive în vigoare în prezent împotriva Rusiei şi sprijină pe deplin apelul Academiei de Film din Ucraina de a boicota filmul rusesc. Academia condamnă ferm războiul început de Rusia – suveranitatea şi teritoriul Ucrainei trebuie respectate. Acţiunile lui Putin sunt atroce şi total inacceptabile şi le condamnăm ferm”. Potrivit declaraţiei: „Suntem pe deplin conştienţi că unii dintre membrii noştri luptă cu armele împotriva agresorului. Prin urmare, Academia va exclude filmele ruseşti de la premiile de film europene de anul acesta şi va sprijini orice boicot”. Declaraţia EFA vine după o scrisoare deschisă a lui Loznitsa, regizorul filmelor „In the Fog”, „Donbass” şi „State Funeral”, care critică organizaţia pentru prima sa reacţie. În scrisoarea sa, publicată în Screen International, Loznitsa a descris prima declaraţie a EFA, emisă joi, ca fiind „ruşinoasă” şi „fără sens”, adăugând: „Este cu adevărat posibil ca voi – umanişti, susţinători ai drepturilor omului şi ai demnităţii, campioni ai libertăţii şi democraţiei, să vă fie frică să numiţi războiul război, să condamnaţi barbaritatea şi să protestaţi?”. În a doua declaraţie, EFA a precizat: „Recunoaştem că această reacţie ar fi trebuit să apară mai devreme în ultimele zile, dar procedurile noastre democratice trebuiau urmate. Odată încheiate acestea, şi lucrând în paralel, am reuşit să strânge fonduri şi să pună la punct structuri de de sprijin”. Marţi, echipa festivalului de Film de la Cannes a anunţat că nicio delegaţie oficială rusă, nici organism legat de guvernul ţării nu vor fi primite la ediţia 2022 a evenimentului, din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].