Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi mai multe decrete importante, printre care două acorduri de împrumut şi o lege care aduce beneficii suplimentare veteranilor de război.
Primul acord de împrumut semnat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare permite României să aibă acces la fonduri în caz de dezastre naturale, cu posibilitatea de a amâna tragerea banilor până când apare o astfel de situaţie. Acordul a fost semnat iniţial la Bucureşti pe 2 octombrie 2024.
Următoarele decrete semnate:
Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut (Împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul fiscal şi creşterea verde) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 1 august 2024.
Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative.
Decret pentru promulgarea Legii privind înfiinţarea Centrului de excelenţă pentru administraţia publică în domeniul dezvoltării durabile.