Netflix a oprit temporar toate proiectele şi achiziţiile viitoare din Rusia, pentru a evalua impactul invadarea Ucrainei de către Moscova, a declarat miercuri pentru Reuters o sursă familiarizată cu chestiunea. Gigantul de streaming avea patru seriale în limba rusă în producţie şi post-producţie, inclusiv ”Zato”, o dramă poliţistă. Rusia se confruntă cu un boicot în industria filmului şi a televiziunii. Festivalul de film de la Cannes a emis o declaraţie marţi în care spune că va interzice participarea delegaţiilor oficiale ruse de la festivalul său din 2022, dacă nu se încheie conflictul din Ucraina. La începutul acestei săptămâni, Netflix a declarat că, în circumstanţele actuale, nu are de gând să adauge canale de stat la serviciul său rusesc, în ciuda unei reglementări care i-ar impune să distribuie canale susţinute de stat. Rusia este una dintre cele 190 de ţări în care este disponibil serviciul Netflix. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].