Cercetătorii trag semnale de alarmă cu privire la accidentele vasculare cerebrale (AVC) în rândul persoanelor sub 40 de ani. Numărul AVC-urilor la persoanele tinere a crescut cu aproape un sfert în ultimele două decenii. 

Potrivit unei analize publicate de un site internațional de știri, cauzele principale ar fi mâncarea nesănătoasă, creșterea cantității de alcool consumate dar și viața stresantă pe care o trăiesc majoritatea. Potrivit studiului realizat de Institutului Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS), cei mai vizați sunt bărbații cu vârste sub 39 de ani.

În comparație cu bărbații, avc-urile în rândul femeilor a crescut doar cu 1%.

În perioada lui 2005, bărbații cu vârste sub 39 de ani reprezentau 52,8% din cazurile de AVC, în timp ce femeile, 47,2%. Anul acesta, balanța s-a înclinat masiv către bărbați, care reprezintă două treimi din cazuri, în timp ce femeile au coborât ușor către 42,3%.

Acum câteva săptămâni, NHS avertiza cu privire la creșterea cazurilor de atacuri cerebrale în rândul persoanelor sub 50 de ani. Numărul de oameni între 50-59 de ani care au suferit aceste atacuri a crescut cu 55% în ultimii 20 de ani.

Problema apare atunci când alimentarea cu sânge a creierului este întreruptă, ucigând celulele creierului. Asta poate duce la dizabilități pe termen lung și poate afecta modul în care oamenii gândesc și simt.

Citește continuarea aici.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here