Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat duminică “căderea regimului dictatorial” al preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, şi a reiterat apelul la protejarea “drepturilor tuturor sirienilor”. 

„După (aproape) 14 ani de război brutal şi căderea regimului dictatorial, poporul sirian poate astăzi să profite de o ocazie istorică de a construi un viitor paşnic şi stabil”, a declarat Guterres într-un comunicat.

“Îmi reiterez apelul la calm şi la evitarea violenţei în această perioadă sensibilă, cu protejarea drepturilor tuturor sirienilor, fără deosebire”, a adăugat el.

Secretarul general al ONU a mai afirmat că “sirienilor le revine să decidă viitorul Siriei”, şi a chemat comunitatea internaţională să sprijine o tranziţie politică “incluzivă şi globală” şi care “să răspundă aspiraţiilor legitime ale poporului sirian, în toată diversitatea sa”.

“Suveranitatea, unitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale Siriei trebuie restabilite”, a subliniat Guterres, chemând de asemenea la respectarea sediilor şi personalului ambasadelor şi consulatelor străine.

Ambasada Iranului, stat aliat al lui Bashar al-Assad, a fost vandalizată la Damasc, a constat duminică un fotograf al AFP.

Rebelii conduşi de islamişti radicali au intrat duminică în Damasc după o ofensivă fulgerătoare, provocând fuga din ţară a lui Bashar al-Assad şi punând capăt regimului de cinci decenii al partidului Baas în Siria.

Bashar al-Assad se află la Moscova după ce a fugit din Siria și va primi azil. Anunțul presei din Rusia 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here