Ucraina a primit o nouă tranșă de ajutor financiar. De data aceasta este vorba de 4,2 miliarde de euro, de la Uniunea Europeană, sumă ce va fi folosită pentru refacerea economică a țării.
Ucraina va primi în curând încă o tranşă de 4,2 miliarde de euro, după ce statele membre ale Uniunii Europene au aprobat deblocarea acestei noi plăţi, a anunţat luni, 9 decembrie, Consiliul UE, relatează Reuters.
Banii, care fac parte din Facilitatea UE pentru Ucraina, vor ajuta economia Ucrainei, în timp ce ţara continuă să lupte împotriva Rusiei.
Ucraina primise în august o altă tranşă de 4,2 miliarde de euro din facilitatea de creditare a Uniunii Europene şi se aşteapta să primească încă o tranşă din facilitatea pe patru ani a UE până la sfârşitul acestui an.
Facilitatea pentru Ucraina este programul de asistenţă financiară al Uniunii Europene, iar în perioada 2024-2027, sunt prevăzuţi a fi acordaţi 50 de miliarde de euro din partea UE pentru finanţarea bugetului de stat, stimularea investiţiilor şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru punerea în aplicare a programului.
Pe de altă parte, Grupul G7 al celor mai mari economii democratice ale lumii a acordat Ucrainei un împrumut global de 50 de miliarde de dolari, bani care provin din profiturile generate de activele ruseşti blocate în Occident.