Valul de scumpiri din ultima perioadă a crescut și prețul legumelor. Astfel, postul Crăciunului devine o povară din ce în ce mai grea pentru români. Produsele de bază care erau nelipsite de pe masă au înregistrat creșteri enorme și mulți oameni deja trec pe lângă tarabe fără să se mai oprească să cumpere.
Prețurile alimentelor au explodat în ultima perioadă. Legumele s-au scumpit mult mai mult față de aceeași lună a anului trecut, după cum o arată ultimele statistici. Iar românii nu își mai permit să cumpere prea multe.
“E f scump. Nu stiu ce o sa fie pentru copii. Noi ne-am opbisnuit cu greul. La tara mai e cum mai e, dar orasenii ce fac? E foarte greu”, spune o romanaca.
“Scumpe, foarte scumpe si la nivelul nostru de trai. Noi suntem ca in Europa cu scumpirile, dar salariile sunt de 10 ori mai mici.
Alimentele s-au scumpit mai ales acum, in preajma Sarbatorilor. Uitati-va in piata sa vedeti ce preturi sunt”, a afirmat un roman.
Mulți dintre cei care sunt obișnuiți să respecte tradițiile și să țină post spun că legumele s-au scumpit atât de mult încât sunt nevoiți să renunțe.
“Un kg de gogosari e 16 lei. Ce sa mai, dupa posibilitatea nostra e mult, poate cei care au salarii pensii mai mari nu e mult, dar la noi care avem pana in 20 e mult. Nu ne putem permite. Mai strangem si noi gurile un pic, mancam mai putin”, spune o cumparatoare.
Din cauza acestui fenomen mulți dintre pensionarii rămași singuri sau care nu mai au niciun ajutor financiar din partea copiilor sau nepoților sunt nevoiți să se împrumute la casele de ajutor reciproc pentru a-și permite masa de sărbători.