O tânără de 24 de ani a murit marţi, 10 decembrie, după ce ar fi suferit un infarct în timp ce se afla într-un tramvai, în municipiul Iaşi. 

Ea urcase în mijlocul de transport în staţia din Piaţa Unirii, iar după doar câteva minute i s-a făcut rău. Tânăra a fost resuscitată de o persoană aflată în zonă, după care a fost preluată de către un echipaj SMURD.

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, a declarat că inima tinerei a fost repornită, dar activitatea cardiacă a rămas una redusă. Ea a decedat ulterior la spital.

„Necropsia va arăta exact ce s-a întâmplat. Am avut foarte puţin timp la dispoziţie în care activitatea cardiacă a fost prezentă pentru a putea stabili un diagnostic precis. Am iniţiat o investigaţie prin computer tomograf pentru a verifica posibilitatea unei disecţii de aortă. Avea o activitate cardiacă redusă, iar inima s-a oprit din nou. Am efectuat resuscitarea pentru a treia oară, însă, din păcate, nu am mai reuşit să o salvăm”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here