O fetiţă de 12 ani a fost grav rănită marţi, 10 decembrie, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni, în municipiul Alexandria. La volanul autovehiculului se afla un bărbat de 33 de ani. 

Accidentul a avut loc pe strada Dunării. Primele date arată că fetiţa traversa pe o trecere pentru pietoni, pe culoarea galben intermitent a semaforului.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat de 33 ani, din municipiul Alexandria, conducea un autoturism pe strada Dunării, din localitate, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton (minoră în vârstă de 12 ani), care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, pe culoarea galben intermitent a semaforului electric”, au anunțat oficialii Poliţiei judeţene Teleorman.

În urma accidentului, fetița a fost rănită grav.

Poliţiştii l-au testat pe şofer, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.

În urma evenimentului a fost întocmit deschis penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here