Cătălin Hideg, denunțătorul generalilor negri din statul paralel, îl acuză pe actualul membru CNA, Valentin Jucan, că ar fi luat drept șpagă un autoturism, pe vremea când acesta era consilier al unui secretar de stat, pentru că l-ar fi ajutat să obțină o autorizație. 

„Acum ceva timp, cred că vreo 15 să tot fie, când aveam o problemă la Craiova, iar domnul Valentin Jucan venea pe la domnul Prigoană, m-a ajutat să iau autorizația pentru incinerare de deșeuri. Mașina a fost o recompensă pentru că mi-au spus că am rezolvat problema. Dar nu s-a întâmplat așa, iar cu Honorius Prigoană nu am mai vorbit. Mi-a reproșat ca intervenția lui Jucan ar fi constat 100.000 de euro. Jucan mi-a spus că are un BMW Seria 3. L-am cumpărat, iar după un an și jumătate l-am dat înapoi. Totuși, îl sfătuiesc pe Valentin să fie corect, pentru că nu este normal ce face cu Realitatea, în raport cu alte posturi TV. Honorius Prigonă mă tot acuza că am dat 100.000 de euro. Cred că sunt 15 ani de atunci, perioadă în care nu am mai vorbit deloc cu Honorius. Valentin Jucan nu este așa de curat pe cât vrea el să apară”, acuză Cătălin Hideg.

Vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, amenințări în direct la Realitatea PLUS. Se încearcă ridicarea licenței postului TV

Pe de altă parte, Valentin Jucan spune că nu i-a vândut și nici nu a cumpărat vreo mașină de la Cătălin Hideg. Membrul CNA consideră că, pentru toate aceste acuzații, Hideg ar trebuie să prezinte probe solide.

„Trebuie să probeze, cel care acuză. Eu am spus că l-am cunoscut pe Hideg, un om excepțional. Dar mai departe, dacă dorește să facă acuzațiile pe care le face. Trebuie să probeze acuzațiile. Sunt atât de mulți ani, cred că a fost între perioada în care am fost angajat la Ministerul Mediului și Senat. La domnul Prigoană l-am cunoscut și pe Cătălin Hideg. Ar trebui, totuși, să apară documente. Este o chestiune veche. Nu i-am vândut domnului Hideg vreo mașină și va trebui ca Hideg să probeze cu documente. Toate acuzațiile trebuie probate. Nici nu am luat mașină de la el. Ideea în sine, că aș fi făcut asemenea tranzacții fără acte. Oare așa se făcea atunci? Nu era în competența mea să fac așa ceva. Eram consilier la un secretar de stat. Credeți că un consilier ar putea să aibă o asemenea putere. Toate aceste lucruri despre care am discutat trebuie probate. Cu Hideg nu am mai discutat de când ne-am întâlnit la Prigoană. Nu am de ce în acest moment să continui dialogul cu el, dacă el vrea….”, a declara Valentin Jucan la emisiunea Culisele Statului Paralel.   

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here