Un incident tragic a avut loc în Milano, Italia. Petre, un şofer român de TIR în vârstă de 49 de ani din Gorj, a ars de viu în propria cabina a camionului. Cum s-a întâmplat tragedia
Incidentul s-a petrecut duminică seară, 8 decembrie, în jurul orei 21:30, într-o zonă industrială din oraş, unde românul se oprise pentru a se odihni după ce îşi descărcase marfa.
Se pare că focul a izbucnit rapid, iar în doar câteva minute cabina camionului s-a transformat într-o torţă. Deşi doi poliţişti au ajuns primii la faţa locului, încercând să-l salveze, focul era deja mult prea mare pentru a fi stins. Unul dintre agenţi a suferit arsuri în încercarea disperată de a sparge fereastra cabinei pentru a-l scoate pe Petre, însă, din păcate, nu a reuşit să-l salveze.
Petre a fost găsit carbonizat în interiorul cabinei, iar identificarea sa s-a făcut ulterior pe baza declarației proprietarului firmei de transport care deţinea camionul.
Potrivit primelor informaţii, incendiul ar fi fost provocat de o baterie defectă aflată sub scaunul şoferului. Tragedia a lăsat o întreagă comunitate îndurerată, iar familia românului nu a avut nicio şansă să-l salveze de la un sfârşit cumplit.
@necnek1 #incendiucamioane #soferitadecamion #comunitate #italia #foryou ♬ Originalton