A fost deschis un proces împotriva Administrației Prezidențiale, SRI, SIE, Ministerului Afacerilor Interne – DGPI și STS – la Curtea de Apel Bucureşti, fiind contestate documentele desecretizate, pe 4 decembrie, de CSAT.
Curtea de Apel București dezbate, astăzi, de la ora 15:00, cererea depusă de Asociația pentru Apărarea Libertății Publice (APALP), care solicită suspendarea documentelor desecretizate de CSAT, trimise de SRI, SIE, MAI și STS, în legătură cu presupuse nereguli din campania electorală derulată de Călin Georgescu în cadrul alegerilor prezidențiale.
Cererea vizează suspendarea unor rapoarte și note de informare întocmite de aceste instituții de securitate națională, documente care au fost desecretizate și depuse în fața instanței după o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 28 noiembrie 2024.
Potrivit portalului instanțelor, acțiunea se încadrează în categoria contenciosului administrativ și fiscal și vizează suspendarea executării actului administrativ prin care documentele au fost desecretizate.
Asociația susține că aceste documente arată că procesul electoral ar fi fost afectat, iar publicarea lor înainte de validarea rezultatelor ar fi putut influența decizia votanților.
”Pentru informarea opiniei publice, arătăm că aceste Note şi rapoarte întocmite de instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale (SRI, DGPI, STS, SIE) au fost declasificate şi ar fi arătat că rezultatul procesului electoral ar fi fost afectat sau influenţat. În cererea de chemare în judecată am arătat că documentele pentru care am solicitat suspendarea sunt acte administrative emise cu exces de putere, instituţiile emitente acţionând cu scopul clar de a influenţa voinţa alegătorilor şi implicit rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, nefiind acte legal emise în exercitarea competenţei de apărare în domeniul securităţii naţionale. Cererea a fost introdusă înainte de a interveni decizia şi comunicatul Curţii Constituţionale a României de anulare a alegerilor”, susține asociația.
Călin Georgescu, menționat inițial ca reclamant pe portal
Inițial, pe pagina portalului figura și Călin Georgescu drept reclamant. Contactați de jurnaliști, însă, reprezentanții Curții de Apel București au precizat că numele lui Călin Georgescu a apărut „dintr-o eroare materială”.
Ulterior, informaţia a fost modificată pe site şi apare ca reclamant doar Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice (APALP). Preşedintele asociaţiei care a dat în judecată cele cinci instituţii se numeşte Cătălin Georgescu, iar acesta a precizat, într-un comunicat de presă dat publicităţii în 6 decembrie, că „nu există nicio legătură de rudenie sau de altă natură cu vreunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al României” şi că procesul a fost deschis înainte de decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale.