Vestea bună pentru mii de bolnavi. Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate, la începutul acestei săptămâni, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Decizia vine după ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti a emis, joi, autorizaţia sanitară de funcţionare, document care obligă însă unitatea medicală „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”. 

DSP Bucureşti a emis, joi, autorizaţia sanitară de funcţionare pentru spitalul de adulţi Colentina şi ambulatoriul de specialitate al unităţii sanitare. 

„Sunt îndeplinite prevederile normelor entiepidemice şi de igienă în vigoare” se arată în referatul tehnic întocmit la 11 decembrie şi semnat de către patru medici cate au întocmit referatul în baza documentaţiei prezentate Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti de către oficialii spitalului. Prin autorizaţia sanitară de funcţionare, spitalul este obligat să solicite în scris „schimbarea autorizaţiei de funcţionare în cazul modificării în structura funcţională a unităţii sau a condiţiilor de igienă asigurate a data autorizării”, dar şi „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”, au transmis reprezentanții DSP. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here