Un șofer de 36 de ani a fost surprins pe când conducea nervos o mașină, mutându-se de pe o bandă pe altă, iar la o intersecție a lovit intenționat autoturismul unui tânăr de 22 de ani. 

Șoferul care s-a ales cu mașina avariată a cerut ajutorul unui echipaj al Poliției Locale, iar bărbatul vinovat a fost dus la audieri, după ce i-a amenințat pe oamenii legii, relatează Opinia Timișoarei.

Șoferul scandalagiu a fost reținut

Polițiștii au descoperit ulterior că șoferul scandalagiu nu avea permis de conducere și era și băut. Etilotestul a arătat o valoare de 0,82 mg/l alcool în aerul expirat. Când l-au condus la spital pentru probele de sânge, bărbatul a refuzat recoltarea.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar judecătorii l-au trimis în arest preventive pentru 30 de zile. Este cercetat pentru amenințare, distrugere, lovire sau alte violente, tulburarea ordinii și liniștii publice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here