O femeie din municipiul Motru a fost reținută pentru tentativă de omor, după ce și-a atacat violent cu un cuțit concubinul. Incidentul a avut loc marți seara, într-un context de conflict spontan și consum de alcool, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Ce au transmis autoritățile
Conform anchetei preliminare, în urma unei altercații, femeia l-a înjunghiat pe concubin în zona toraco-abdominală, provocându-i o rană gravă, ce i-a pus viața în pericol.
Victima a suferit leziuni ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, iar fără tratament adecvat, acestea ar fi putut duce la deces. Leziunile au fost cauzate atât de atacul cu un corp tăietor-înțepător, cât și prin lovituri cu un corp dur, iar pentru recuperare sunt necesare 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
În urma acestui incident, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Ea este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru al familiei.