Cel puţin cinci morţi şi cinci răniţi în bombardamentul rus al turnului televiziunii din Kiev

Cinci persoane au fost ucise, iar alte cinci au fost rănite în atacul rus de marţi de la turnul televiziunii, la Kiev, anunţă Serviciul ucrainean de stat pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP. ”Potrivit unor date preliminare, cinci persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite” în acest atac, care a întrerupt difuzarea posturilor, anunţă pe Facebook serviciul. Un atac aerian rus a vizat marţi turnul televiziunii, la Kiev, antrenând oprirea difuzării posturilor, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne. Acest atac, comis în a şasea zi a invaziei Ucranei de către Rusia, a ”atins” echipamente ale acestui turn, care se află în apropierea unui memoriial al victimelor Holocaustului, a anunţat ministerul. ”Posturile nu vor mai funcţiona o vreme”, potrivit aceleiaşi surse. Însă sisteme ”de siguranţă” vor permite anumitor televiziuni să-şi restabilească difuzarea în curând, precizează ministerul. Ministerul ucrainean de Interne a publicat o imagine în care turnul se află într-un nor de fum gros, gri. Structura principală a edificiului a rămas în picioare. Turnul de televiziune se află în acelaşi loc în care se află Babi Iar, o râpă în care nazişti au ucis prin împuşcare peste 30.000 de evrei – în două zile – în 1941. Acesta este, în prezent, locul unui important memorial al Holocaustului. ”Aceşti barbari sunt pe cale să masacreze victimele Holocaustului a doua oară”, a denunţat într-un mesaj postat pe Twiter şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andriï Iermak. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here