Interviu în exclusivitate oferit de familia Georgescu, în ajunul Crăciunului, jurnalistei Anca Alexandrescu. Președintele ales și soția sa au vorbit despre viața din spatele imaginii publice, despre relația lor special și despre sacrificiile făcute pentru a ajunge ceea ce sunt.
CRISTELA GEORGESCU: SALARIUL CU MULTE ZEROURI TE FACE DEPENDENT
Cristela Georgescu a dezvăluit cum a reușit ca, după aproape două decenii în care a ocupat o poziție managerială de top într-o bancă internațională de renume, a decis să renunțe și să-și schimbe cu totul sensul vieții.
“În momentul în care au apărut copii au căzut niște ochelari de pe ochii mei și am reuit să văd niște lucruri pe care nu reușeam să le văd sau nu voiam să le văd.
“Îmi era foarte greu să accept idea că m-aș putea descurca fără acel salariu lunar. Acele zerouri în coadă te făceau oarecum dependent și erau ca un văl prin care prin care tu nu vedeai cu adevărat ce se întâmplă. Eu sunt de felul meu foarte muncitoare, foarte riguroasă și îmi place să fac lucrurile bine. Într-adevăr, când m-am angajat, mi-au spus: Tu să nu te gândești la salariu și la bonuri, doar fă-ți treaba bine și ele vor veni”, a povestit Cristela Georgescu.
“Am crescut în comunism, iar de Crăciun avem 15 globuri. Primeam un singur cadou. Erau lipsuri, dar copiii nu le percep așa cum le percep adulții.”
“Am ajuns să înțeleg ce înseamnă să trăiești AICI și ACUM. (…)
Am plecat în vacanță și având tihnă și fiind noi doi, într-un loc izolat, un sătuc de pescari în care ajungi greu, și în liniștea aceea stăteam de dimineață până seară pe malul mării și așa mi-au venit ideile. Am zis: să știi că asta e o chemare, o lucrare. Tu nu faci campanie! Simțeam că o să fie ceva, așa, diferit, Așa cum am simțit că ne cheamă Dumnezeu în România, așa am simțit și acum.
CĂLIN GEORGESCU: SOCIETATEA A FOST CREATĂ CA SĂ TE PRINDĂ ÎN ACEST MATRIX
“Eu am avut o aserțiune la un moment dat, în care cred și pe care au preluat-o și alții ulterior: Femeia nu trebuie înțeleasă, trebuie doar iubită!”
Transformarea care a avut loc în societate s-a produs pentru că oameni s-au descoperit. Pentru mine, și pentru noi toși, de fapt, este un miracol divin atunci când realizezi cine ești și cine ai putea să fi dacă afli cine ești. Exact asta s-a întâmplat și s-a întâmplat în întreaga omenire. Este foarte dificil, pentru că societatea a fost creată în așa fel ca să te prindă în acest matrix.