Sony şi Honda Motor se asociază pentru a construi vehicule electrice

Sony şi Honda Motor au anunţat vineri că se vor asocia pentru a dezvolta şi vinde vehicule electrice şi au declarat că sunt deschise să aducă şi alţi parteneri, transmite Reuters. Companiile au declarat într-un comunicat că vor forma o societate mixtă în acest an şi îşi propun să înceapă vânzarea primului model în 2025. Honda va fi responsabilă de producerea primului model, în timp ce Sony va dezvolta platforma de servicii de mobilitate, au spus aceştia. În compania mixtă ne-am dori să conducem evoluţia mobilităţii, combinând tehnologia şi experienţa noastră cu experienţa îndelungată a Honda în dezvoltarea mobilităţii şi tehnologiile de fabricare a caroseriei vehiculelor”, a spus CEO-ul Sony, Kenichiro Yoshida. Companiile nu au dezvăluit detalii financiare ale relaţiei. În timpul unei conferinţe de presă susţinute vineri la Tokyo, CEO-ul Honda, Toshihiro Mibe, a declarat că, deşi nu se gândeşte să listeze imediat la bursă compania mixtă, nu va respinge ca printre opţiunile de dezvoltare a companiei să fie şi încrierea la bursă. Întrebat dacă parteneriatul dintre cele două companii este exclusiv, Mibe a spus că este deschis să aducă şi alte companii, dar că doreşte să se concentreze pe dezvoltarea modelului de vehicul electric pentru moment. ”În viitor, ne-am dori să ne extindem afacerea cu o mentalitate deschisă”, a spus Mibe, adăugând că Honda va continua să-şi dezvolte propria strategie de vehicule electrice separat de noua companie mixtă. Anunţul vine în timp ce producătorul de electronice căuta să-şi dezvolte ambiţiile de a deveni un jucător cheie în sectorul automobilelor de următoarea generaţie, în timp ce producătorii de automobile precum Honda sunt sub presiune să producă maşini fără emisii de carbon, precum şi vehicule echipate cu caracteristici dincolo de mijloacele tradiţionale de transport. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here