Fostul ministru și vicepremier, generalul Gabriel Oprea, a făcut o dezvăluire desprinsă parcă dintr-un film despre șeful statului paralel Florian Coldea, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistei Realitatea Plus Alexia Ditcov. Oprea a relatat că l-a surprins pe fostul șef al SRI cotrobăindu-i în bibliotecă, pentru a lua teza de doctorat pe care a susținut-o sub coordonarea fostului ministru.
Gabriel Oprea a lămurit speculațiile legate de motivul pentru care a ajuns să coordoneze lucrarea de doctorat a lui Florian Coldea, la vremea respectivă director adjunct la SRI.
“Eram printre puținii profesori în domeniul securității naționale. A existat și acea suspiciune că teza nu mai există, dar întotdeauna rămân 2 urme:, 2 exemplare: unul la Biblioteca Națională și unul la conducătorul de doctorat. Eu o am la mine acasă, cealaltă (cea de la B.N.) s-a “pierdut”, a luat-o, parcă, domnul Mihnea Costoiu, fost rector la Politehnică”, a explicat fostul ministru de Interne și al Apărării Naționale.
Gabriel Oprea a confirmat și faptul că Florian Coldea ar fi încercat să sustragă ultimul exemplar al tezei sale de doctorat și că l-a surprins “în flagrant”.
“În biblioteca din biroul meu aveam cele 22 de teze de doctorat, pe raftul de jos. A venit la mine (Coldea – N.R.) și ulterior mi-a atras atenția că, față de cum venea de obicei, cu o gentuță mică, acum venise cu o geană mai mare, probabil cât să încapă o teză de doctorat. Atunci, prima și ultima dată când a venit, m-au dus să-i spun soției să-i facă o cafea și m-am întors mai repede, iar el era în genunchi și căuta teza de doctorat. Chiar l-am luat: Ce faci, mă? Mă uit și eu pe aici, zice el. Bă, tu ai venit să iei teza? Pe urmă am făcut și legătura între faptul că el cotrobăia și geanta mare cu care venise. Nu știu de ce voia neapărat să o ia, cred că a fost o greșeală”, a declarat generalul Oprea, în exclusivitate la Realitatea Plus.