Actorul Joseph Siravo, cunoscut din serialul „Sopranos”, a murit

Actorul american Joseph Siravo, cunoscut pentru rolul Johnny Soprano din serialul „Sopranos”, a murit la vârsta de 64 de ani din cauza unui cancer. Siravo a fost actor de televiziune, remarcându-se şi în „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”, dar şi de teatru. Între producţiile în care a jucat mai recent se numără „For Life”, „The Blacklist”, „Made in Jersey”, „Dirty Sexy Money” şi „Law and Order”. În film, a jucat în „The Report”, cu Adam Driver, în „Equity”, „Motherless Brooklyn”, „The Wannabe”, „Shark Tale” şi „Night Falls on Manhattan”. Născut şi crescut în Washington DC, el a urmat programul de teatru de la Tisch School of the Arts din cadrul New York University. A debutat în „Carlito’s Way” (1993), iar la scurt timp a primit rolul Johnny Soprano în serialul de succes al HBO care a avut şase sezoane. Siravo a jucat şi pe Broadway, în producţii ca „Oslo”, premiată cu Tony, şi „The Light in the Piazza”. La începutul carierei a întreprins un turneu naţional cu „Jersey Boys”.  A făcut de asemenea parte din numeroase spectacole din afara Broadway, dar a fost şi profesor în diverse programe de actorie în New York. După ce a studiat la NYU, unde i-a avut profesori pe Ron Van Lieu, Olympia Dukakis şi Nora Dunfee, s-a alăturat facultăţii Grad Acting de la NYU, unde a predat Shakespeare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here