Jandarmeria Română infirmă zvonurile că ar exista restricții pentru cei care vor să participe la protestele anunțate în perioada următoare.
În urma unor informaţii false apărute în spaţiul public, dorim să aducem la cunoştinţa opiniei publice că nu există nicio restricţie impusă de Jandarmeria Capitalei privind accesul cetăţenilor în Bucureşti pentru a participa la adunările publice de protest anunţate în perioada următoare”, scrie într-un comunicat transmis de Jandarmeria Română joi seară, 9 ianuarie.
“Jandarmeria Capitalei îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigurându-se că drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate, în condiţii de ordine şi siguranţă”, informează comunicatul.
Reprezentanții instituției îndeamnă “cetăţenii să se informeze din surse oficiale şi sigure pentru a evita răspândirea de informaţii false care pot crea confuzie”.
Pentru zilele următoare sunt anunțate cel puțin două proteste:
– vineri, 10 ianuarie, la CCR, organizat de Călin Georgescu și susținătorii săi
– duminică, 12 ianuarie, în Piaţa Universităţii, organizat de AUR.
Ambele proteste sunt împotriva deciziei de anulare a alegerilor din 24 noiembrie 2024.